Suntem obișnuiți, în general, să căutăm diverse încercări de explicare a sensului istoriei în operele marilor gânditori ai umanității. În aceste opere și în efectul lor s-a și născut ideea de sens al istoriei. Nu trebuie uitat însă că mințile luminate sunt doar o expresie, un exponent al umanității. Umanitatea în ansamblul său are la bază suma de indivizi banali ale căror raporturi și interferențe generează în ultim stadiu, faptul istoric. Se impune deci clasica dihotomie între omul-masă și omul-elită. Știm prea bine cum vede, sau mai exact, cum încearcă să vadă omul-elită sensul istoriei. Dar cum vede, cum simte și percepe acest sens omul-masă ? Dacă, de exemplu, am putea pune omului antic această problemă, cu siguranță că ne-am lovi de neștiința, indiferența și ignoranța sa. La fel s-ar întâmpla probabil și cu omul medieval, modern și chiar contemporan. În toate epocile omul de la baza societății a ignorat această problema deși, paradoxal, el a fost principalul actor pe scena istoriei universale. Și-a jucat rolul istoric continuu incoștient, sub impulsul pasiunii, instinctului, dorințelor de moment. În consecință, se pare că istoria și studierea sensurilor ei sunt produsul aproape exclusiv al personalităților istorice. Personalități ce totuși nu ar fi putut să își spună cuvântul fără susținerea maselor. Căci întotdeauna a fost vorba de o susținere, indiferent de epocă, de nuanță doctrinară sau de forma de manifestare a unui regim.
Astfel, analizând cele două categorii umane, sau mergând pe urma dihotomiei amintite mai sus, observăm o evoluție a percepției sensului istoriei în doi timpi, în două viteze. Avem deci, o evoluție alertă, progresivă în termenii conștientizării interioare și raționalizării fenomenologice a minților luminate ce au condus activ (personalități istorice) și pasiv (marii gânditori, filosofi etc) umanitatea. Iar în plan secund avem o evoluție improprie a omului-masă. Deși evoluat tehnologic și material, spiritualicește omul de rand este ‘încremenit în proiect ‘, ba chiar se observă o involuție, oricum, distanța față de constientizarea fenomenului istoric este din ce în ce mai mare în ciuda miilor de ani petrecuți în arena istoriei.
De ce ar fi deci important ca omul-masă să își conștientizeze condiția existenței sale istorice ? Un posibil răspuns îl oferă ‘cavalerul relei vestiri al secolului XX’, Emil Cioran : ‘Când masele vor ajunge la conștiința lor deplină, dilatate de orgoliul lor numeric vor întoarce istoria pe dos’ !! Și poate abia atunci scopul istoriei (dacă acceptăm concepția teleologică) ar putea fi atins. ‘Idealul de umanitate ‘, ‘ordinea juridică și pacea veșnică’, ‘statul ideal’, precum și alte strălucite teze ar putea fi în acel moment, într-o formă sau alta, gata să își găsească o împlinire.
În studiul percepției sensului istoriei, observăm trei criterii de relevanță enunțabile sub forma criteriului temporalității, criteriului subiectivismului național și criteriului treptelor de evoluție social-economică. Este evidentă conștientizarea istorică diferită în funcție de timpul istoric în care aceasta se produce. Într-un fel imaginau, spre exemplu gânditorii Greciei antice și într-altul cei din zbuciumatul secol XVII, ori cei din secolul națiunilor. Apar deci, ‘sensuri’ diferite ale istoriei sub impulsul condițiilor strict impuse de convulsiile social-istorice ce determinau momentul respectiv. Subiectivismul național și treptele de evoluție social-economică se află într-o stransă interdependența. Fiecare popor alunecă pe drumul istoriei cu propriul bagaj cultural și emoțional. Unele popoare intră mai devreme, iar altele mai târziu în jocul istoric și astfel, longevitatea istorică și marețele înfăptuiri ale popoarelor dezvoltă orgolii complexe, ducând la percepții diferite și mai mult, chiar la asumarea arogantă a unor bucați din trupul istoriei. Prosperitatea sau saracia, degradarea economică sau stadiul înalt de dezvoltare materială a unui grup social sau al unei națiuni, de asemenea generează percepții diferite asupra sensului istoric.
Observăm deci, că percepția și conștientizarea faptului istoric și sensului faptului istoric, la nivel de umanitate nu au un corp comun și aceeași directie. Practic, sub influența celor trei criterii de relevanță, clivează, ducând chiar la sensuri istorice nu numai diferite ci uneori chiar contrare, conflictele de pe tot parcursul istoriei umanității întărind și demonstrând această afirmație.
