Tribul Kalash populează trei văi din munţii Hindu Kush, Rumboor, Bumburate şi Birir, aflate în provincia Chitral din zona de nord-vest a Pakistanului, la graniţa cu statul Afganistan şi reprezintă una din comunităţile aflate pe cale de dispariţie. Populaţia Kalashă a scăzut de la 10.000 în 1951 la 3.700 în 1998 în special datorită convertirii la islamism. Există trei teorii majore ce încearcă să explice cu mai mult sau mai puţin succes originea Kalashilor. Prima dintre ele susţine că această populaţie ar fi migrat din zona Nuristanului din Afganistan în secolul II B.C. Cea de a doua teorie plasează locul de origine al Kalashilor într-un loc undeva în Tibet, într-un tărâm mitic numit Tsiyam ce încă este prezent în cântecele populare. Unii antropologi susţin această teorie ca adevarată datorită descoperirii unor ritualuri similare cu cele kalashe la unele populaţii obscure din Tibet. Cea de a treia teorie şi cea mai interesantă, susţine că ar fi descendenţi ai soldaţilor lui Alexandru cel Mare, mai exact ai celor aflaţi sub comanda generalului Seleucos, cunoscut în această zonă, se pare, sub numele de Shalak Shaw. Evident, aceasta teorie este extrem de populară deoarece serveşte foarte bine intereselor economice din zonă, turismul devenind încet, încet, o sursă consistentă de venit.
Miturile de intemeiere kalashe îl descriu pe strămoşul şi întemeitorul tribului kalash ca pe un zeu încornorat şi ca pe un cuceritor călare purtând coarne demonice. Alexandru cel Mare este descris în scrieri, imagistică şi numismatică, ca având un coif cu două coarne cu pompoane roşii (aceste pompoane aflându-se în diferite forme în majoritatea costumelor populare). Deşi speculatorii consideră aceste argumente ca concrete şi reale, cea mai plauzibilă explicaţie este totuşi că mai degraba kalashii având o puternică tradiţie orală (în fapt este singura modalitate prin care şi-au transmis obiceiurile, tradiţiile şi întreaga lor istorie) au retransmis poveştile glorioase despre Alexandru cel Mare ce în mod evident circulau în toată Asia supusă de acesta. Cu atât mai mult, se ştie foarte bine că în timpul cuceririlor în punctele asiatice extreme atinse în campaniile sale (vestitul Lahore se află foarte aproape de teritoriul kalash) armata lui Alexandru conţinea un număr covârşitor de soldaţi non europeni.
Sunt multe elemente ce îi fac deosebiţi pe cei din tribul Kalash de restul populaţiei islamice pakistaneze. Religia politeistă cu inserţii animiste şi trăsăturile fizice europene cu ochii albaştri sau verzi şi părul blond sunt două dintre cele mai evidente. Limba Kalashă este de tip arhaic, parte a limbilor Indo Europene din subgrupa Dardică. În plan religios există dualismul pur-impur, Onjesta şi Pragata, concept extrem de impregnat în viaţa cotidiană, dovadă şi mulțimea de ceremonii şi ritualuri de purificare după diverse activităţi.
Religia kalashă este de tip politeist înglobând 12 zeități aflate sub conducerea unui zeu suprem numit Deziao. Mahandeo este un zeu războinic şi viril ce protejează recoltele, păsările, vânătoarea şi întreg teritoriul Kalash şi care asigură în acelaşi timp şi medierea între muritori şi înalta instanță divină. Jastak este o zeitate feminină, protectoarea casei, familiei, vieţii private, naşterii, copiilor, iubirii, căsătoriei şi sănătăţii. Munjem Malik este stăpânul pământurilor de mijoc și-a ucis propriul tată, la fel ca și zeul vedic Indra. Kalashii poartă un profund respect spiritelor naturii. Ei cred în zânele pădurii ce îi protejează atunci când merg la vânat sau la luptă. Interesant este faptul că aceste zâne au şi soţi sau versiuni masculine extrem de violente. Toate spiritele sacre se numesc Dewalok şi alături de responsabilităţile uzuale se crede ca ele sunt cele care comunică rugile muritorilor marelui zeu Deziao. Ciorile se consideră a reprezenta strămoşii, de aceea sunt considerate sacre şi li se acorda o atenţie specială fiind hrănite adesea cu mâna stângă, acest obicei fiind foarte similar cu unele descrise în Vedele indiene. Kalashii îşi îngroapă morţii în pământ, în sicrie ingenios sculptate cu motive religioase. O uimitoare asemănare cu ştim noi cine (sic) găsim în cadrul ceremoniei de înmormântare unde nu se plânge, ci se cânta şi se dansează. Se crede că spiritul celui mort pleacă în alte lumi să se întâlnească cu spirite dragi. În cadrul ceremonilor religioase sunt foarte des folosite sacrificiile animale. Preotul kalash, în fapt mai mult un fel de şaman ce poartă numele de “dehar” conduce ritualurile şi sacrifică pe altarul diverşilor zei capre, oi, vaci sau cai. Vinul este considerat de asemenea sacru şi este un element extrem de important atât în viaţa cotidiană cât şi în ceremoniile religioase. Kalashii sunt mari maeştri în arta cântatului din fluier ale carui sunete sunt impregnate atât în viaţa cotidiană cât şi în cea religioasă.
Societatea kalashă este una de tip patriarhal bazată pe un sistem familial în care, în mod surprinzator, femeilor le este permis să îşi aleagă soţul după bunul plac. Mai mult, este chiar permis şi divorţul. O femeie care deja are un sot îşi poate alege altul, trimiţându-i acestuia din urmă o scrisoare în care îi comunică preţul plătit de primul soţ. Dacă noul soţ ales dublează oferta poate lua în căsătorie femeia respectivă fără nici un fel de problemă. Femeile poartă un tip de îmbrăcăminte în care predomină negrul (din acest motiv acest trib este cunoscut şi sub numele de Kalashii Negri) şi se alătură bărbaţilor în muncile agricole şi în ceremoniile religioase în care dansul şi muzica sunt considerate sacre. În general dansurile și muzica nu se consideră a avea caracter recreaţional ca în alte părţi. Pe perioada menstruaţiei, tinerele fete şi femeile sunt considerate impure şi sunt trimise să locuiască în locuinţe speciale numite “bashaleni” până își recapătă puritatea. De asemenea, femeia este obligată să nască într-o astfel de locuinţă, iar dupa naştere un întreg ritual de purificare are loc, în cadrul căruia soţul este la rândul lui obligat să participe în mod activ. În ritualurile fertilităţii, ce au loc îndeosebi primăvara, tradiţia spune că un tânăr bărbat să meargă să trăiască singur în păduri, iar dacă reuşeşte să se întoarcă peste un an este celebrat cu fast şi i se permite împerecherea cu oricâte membre ale tribului doreşte.
Studii genetice efectuate pe populaţia kalashă conclud că ei reprezintă un caz aparte, unic, extrem de nealterat de genele altor populaţii. Este ciudat cum aceasta populaţie reuşeşte supravietuirea într-o zonă de pericol continuu. Atacurile teroriste ale Mujahedinilor, defrişarea pădurilor, mortalitatea ridicată, sărăcia, agresiunea populatiei pakistaneze fundamentalist islamică, toate acestea şi multe altele nu au reuşit să împiedice supravieţuirea acestei mici comunităţi, unică în felul ei.
